Bun venit pe siteul Biserica Mavrogheni – Izvorul Tamaduirii, Parohia Mavrogheni

Biserica „Izvorul Tămădurii” Mavrogheni este o oază de liniște și adăpare sufletească într-una din cele mai agitate zone ale Capitalei, un loc în care tumultul cotidian al Pieței Victoriei se estompează pentru a da călătorului ostenit posibilitatea să se reculeagă, la umbra istoriei, în mijlocul unei naturi încântătoare. De îndată ce părăsești micuța stradă a Monetăriei și intri în curtea Bisericii Mavrogheni te întâmpină numeroase personalități ale trecutului, mai îndepărtat sau mai recent, care-și leagă numele de acest loc.

Descoperi mai întâi că artistul Horia Bernea, director al Muzeului Țăranului Român, a ales să-și doarmă somnul de veci în curtea Bisericii Mavrogheni, pentru a fi aproape de instituția căreia i s-a dedicat total. Afli apoi că sculptorul Constantin Brâncuși, al cărui portret realizat de artista Silvia Radu străjuiește drumul spre Biserică, a fost cântăreț al Bisericii Mavrogheni în perioada studiilor la Facultatea de Arte Frumoase. Chiar în fața intrării în Biserică, se află mormântul lui Ion Heliade Rădulescu al cărui periodic, „Curierul românesc”, a văzut lumina tiparului în tipografia care a funcționat în curtea Bisericii la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Biserica înseși este un monument istoric, fiind ctitorită, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de domnitorul Nicolae Petru Mavrogheni și de soția lui Maria ca mulțimire pentru vindecarea fiicei lor atinsă de o boală gravă. În ciuda numeroaselor stricăciuni pe care le-a suferit de-a lungul timpului și care au necesitat reparații și chiar modificarea arhitecturii inițiale, Biserica păstrează mult din parfumul epocii în care a fost construită. Pelerinul care-i trece pragul simte puterea ocrotitoare a Maicii Domnului Izvorul Tămăduirilor care veghează neîntrerupt asupra Bisericii, încă de la începuturile ei.